Colonia Dallas în relație cu munca de selectare a deșeurilor de pe rampa din Pata Rât
De la sfârșitul anilor 1970, colonia Dallas s-a format în paralel cu dezvoltarea orașului Cluj, respectiv în strânsă relație cu înființarea, creșterea și toată istoria rampelor de gunoi din Pata Rât. În această istorie au jucat un rol important nu doar muncitorii de pe rampă, sau firme din industria deșeurilor, ci și autoritățile administrației publice locale și județene. De la primele trei familii venite din Dezmir, până la cele 62 de familii din Dallas și cele 49 de familii de pe rampă anchetate prin cercetarea realizată de UNDP și UBB în 2012, și până la numărul celor care azi locuiesc în aceste două locații ale zonei Pata Rât toți au servit cu munca lor de selectare a deșeurilor toată populația orașului Cluj-Napoca și nu numai. Dar ele au contribuit și la profitul firmelor din industria deșeurilor (companii de salubrizare, firme de depozitare, de colectare, de reciclare) fără să beneficieze de vreo investiție din partea autorităților publice sau a firmelor care să fi îmbunătățit condițiile și siguranța lor locativă.
Similar cu modul în care pe vremuri peste o sută de mii de persoane veneau din zonele rurale ale României pe valul industrializării socialiste și dobândeau domiciliu în Cluj ca muncitori urbani, populația stabilită în Pata Rât/Dallas “cu origini rurale” a fost și ea atrasă de resursele orașului în creștere. Conform unor relatări personale, pe vremuri, pe terenul unde acum se întinde colonia Dallas, se aflau mai multe gropi unde fabricile orașului depozitau diversele lor tipuri de deșeuri specifice industriilor socialiste. De-a lungul istoriei rampelorde gunoaie descrisă în secțiunea expoziției Rampele de deșeuri vechi și noi, autoritățile au refuzat permanent să recunoască că în zonă, respectiv în Dallas, dar și pe rampa de gunoi, locuiesc nu doar, și nu în primul rând nou-veniții din alte județe, ci generațiile născute chiar la fața locului din familiile predecesorilor așezați aici de la sfârșitul anilor 1970. Nu s-a recunoscut valoarea socială a muncii lor pe rampă, total invizibilizată, nici nevoia îmbunătățirii condițiilor de locuire și de infrastructură; administrația publică locală intervenea aici din când în când prin serviciul de protecția copilului pentru a atenționa familiile în legătură cu violarea drepturilor copiilor. Conform mărturiilor unui locutor din Dallas, „aici veneau tot timpul câte o familie, două… s-a auzit că pe rampă se câștigă, și și-au făcut un loc unde au supraviețuit foarte bine. Nu i-a oprit nimeni. Poate autoritățile care știau că există deja o colonie, nu erau deranjate, scăpau de țigani, și nu trebuia să le dea ajutor social, să le caute loc de muncă, nu le interesa soarta lor, dacă au curent sau apă. S-au născut generații de copii aici. Oamenii au învățat unul de la altul să muncească chiar dacă asta era în gunoaie, dar era benefică, pentru că aveau bani în fiecare zi, și asta i-a avantajat că nu s-au dus să fure.”
Precum povestesc oamenii, lumea din Dallas multă vreme își făcea barăci din materiale precare, dar cu timpul generațiile noi au început să construiască din materiale mai solide. Însă întotdeauna au construit cu frică, cu risc, se temeau ca nu cumva să fie fugăriți de aici de către primărie. Se mai spune, însă, că în Dallas niciodată nu au fost razii ale poliției precum au fost pe rampă. Căci pe rampă poliția a avut mai multe rânduri de acțiuni prin care a dat foc la colibele oamenilor sau le-a demolat, când s-a mobilizat la plângerile orășenilor care aveau terenuri chiar lângă rampă chiar dacă nu foloseau la nimic acele pământuri. „Și în Dallas au fost câteva razii, când poliția căuta infractori sau când au vrut să ne ia în evidență, dar niciodată nu au fost de genul celor de pe rampă, să alunge locatarii sau să le demoleze casele.” Cu toate fluctuațiile numărului de persoane care au afectat mai ales populația cu domiciliul pe rampă, în 2012 în Dallas locuiau circa 320 de persoane, iar pe rampa de gunoi 248.
Majoritatea ajutoarelor pe care oamenii din Dallas le-au primit de la organizații neguvernamentale au constat în ajutoare umanitare. Însă erau câteva organizații care au contribuit la îmbunătățirea infrastructurii locative. În 2005 Asociația Voluntară Castel Banffy a demarat o acțiune de igienizare a locului, care a inclus curățirea acestuia de reziduurile menajere, mascarea terenului cu pietriș margaritar, introducerea apei potabile în toată comunitatea prin intermediul a cinci puțuri de alimentare cu apă potabilă, construirea a cinci cabine de WC, turnarea a cinci plăci de beton pentru spălarea diferitelor lucruri, dar și întrajutorarea oamenilor printre altele cu materiale de construcție. La rândul lor, Fundația Ajutorul Familiei și Fundația Pro Roma, cu ajutorul voluntarilor veniți din străinătate, cât și a beneficiarilor au construit aici un număr de 13 locuințe. Pe lângă aceste intervenții, comunitatea de romi din Pata Rât a mai beneficiat de sprijinul câtorva proiecte Phare în domeniul educației școlare și sănătății, precum și de proiecte punctuale derulate de organizații locale, cum ar fi Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Asociația Wassdas și Asociația pentru Emanciparea Femeilor Rome. Printre ele unele vizau eliberarea actelor de identitate, dar numai buletine provizorii, fără domiciliu, lucru care se poate repeta la nesfârșit în condițiile în care aceste buletine trebuie reînnoite din an în an și oferă acces limitat la drepturi și servicii.
Cea mai îndelungată și consistentă implicare în colonia Dallas a venit din partea Fundației Pro Roma. După inițiative de natură educațională, în 2004 și apoi în 2011 Fundația a cumpărat o bună parte a terenului de sub Dallas, și a construit case noi din lemn. Terenul achiziționat în 2004 era încadrat drept teren agricol extravilan. Partea de parcelă cumpărată în 2014, când Planul Urbanistic General al orașului a intrat în vigoare, ea devenea teren intravilan industrial. În 2012 (conform anchetei UNDP & UBB) 20 de persoane au declarat că locuința în care stau a fost construită de Fundație. De atunci însă numărul cabanelor noi a crescut rapid, azi ajungând la în jur de 60. Asta în condițiile în care Fundația ar mai fi dispusă să cumpere teren și să mai construiască, așteptând însă sprijin din partea autorităților în ceea ce privește statutul juridic și urbanistic al acestor terenuri și locuințe. În toamna lui 2015, în contextul în care mai mulți locatari au cerut să li se faciliteze conectarea la curent electric, primăria a sugerat reprezentantului Fundației să recurgă la procedura plângerii prealabile pentru a schimba destinația terenului de sub Dallas din zonă industrială în zonă de locuit. Oamenilor din Dallas li se par îndreptățite aceste cereri din moment ce în imediata lor vecinătate, la circa 50 de metri de ei sus pe deal, în 2010 Primăria a făcut schimb de teren cu compania de salubritate Brantner Veres și a obținut titlu de proprietate asupra pământului unde a construit 10 case modulare după ce foarte repede a inclus terenul respectiv în intravilan și printr-un PUZ l-a transformat în zonă de locuit, iar în 2019 le-a prelungit chiriașilor de acolo contractele de închiriere pe o perioadă de 5 ani.
Oamenii din Dallas rețin că firmele de colectare au apărut prin zonă acum 12-13 ani. Unii consideră că înainte de asta lucrurile mergeau mai bine pentru muncitorii de pe rampă care ei înșiși își duceau deșeurile selectate în afara zonei Pata Rât să le vândă, în Someșeni, în jurul actualului magazin Ambient până când acesta nu era construit, și până când li se mai permitea să circule cu caii și căruțele. Locatarii din Dallas însă observă că cel mai greu le este acum, după închiderea rampei vechi, și deschiderea rampelor temporare noi. Doar 3-4 familii au plecat după închiderea rampei. Câțiva s-au angajat în oraș. Cei care au rămas și au început să lucreze pe rampa cea nouă și-au dat seama că prețurile pe care administratorii acestei rampe le plătesc pentru deșeuri sunt cam jumătate din prețul pe care îl luau înainte, când nu le interzicea nimeni să iasă de pe rampă cu ce au selectat și colectat într-o zi și să vândă fier, plastic sau hârtie și cartoane la firmele de colectare din zonă. Muncitorii nu își cer drepturile. Depind de munca aceasta de zi cu zi. Le este teamă că dacă cer prețuri mai mari, administratorii de la RADP nu o să îi mai lase să intre în incinta rampei care acum este îngrădită și păzită. Chiar dacă ei știu, că nimeni altcineva nu ar face această muncă în locul lor, le este teamă să nu piardă această sursă de venit. În 2020, pe rampa RADP muncitorii lucrează cu contract de muncă, pentru un venit minim pe economie, fără sporuri ce ar trebui să fie plătite pentru muncile lor efectuate în condiții dificile și toxice.
Expoziția noastră reprezentă situația teritorială a locuirii în Dallas prin diverse hărți:
- Harta etnică a Clujului, 2002
- Harta Dallas și Coastei, ortofotoplan 2005
- Harta Dallas și Coastei, ortofotoplan 2010
- Harta Dallas, google maps 2013
- Harta proiectului ROMEDIN privind distanțele între școli din oraș și Pata Rât, 2015
- Distanțe între școli și Pata Rât, google maps, 2015
Mai departe, expoziția reconstituie istoria locuirii în Dallas prin analizele făcute de noi într-un document depus la primărie în 2015 cu privire la zonă, precum și în volumul publicat în 2016, cu titlul Pata. Pozele realizate de noi în 2012 reflectă câteva imagini emblematice ale acestui teritoriu.