Criza locuirii are numeroase fețe: fond redus de locuințe publice și foarte redus de locuințe sociale; aplicarea unor criterii discriminatorii în atribuirea de locuințe sociale; supraaglomerarea locuințelor produsă de salariile mici și chiriile și prețurile mari ale locuințelor și utilităților; îndatorarea pe viață a oamenilor prin credite ipotecare; lipsa renovărilor și îmbunătățirii condițiilor de locuit din cauza resurselor financiare reduse; locuirea pe stradă și locuirea în locuințe improvizate cu buletine provizorii și fără acces la utilități de bază sunt în creștere; riscul evacuărilor este prezent atât din cauza efectelor retrocedărilor, cât și a creșterii costurilor locuirii – chirii sau rate plus utilități, dar și a gentrificării orașelor; numărul locurilor la cămine studențești este infim, contribuind la creșterea astronomică a prețurilor chiriilor.
Acestea sunt efecte ale dezvoltării Clujului pe placul și în avantajul marilor proprietari și al speculanților imobiliari. Locuirea a devenit marfă și a devenit sursă de profit. Statul continuă să susțină capitalul și prin politica sa de locuire, în defavoarea lucrătorilor.
Tocmai pentru că această situație este portretizată ca fiind mersul firesc al lucrurilor, Clujul este un oraș în care prea puțini oameni se mobilizează să lupte împreună pentru dreptate locativă, suferințele rămânând adesea individualizate. Este timpul să schimbăm aceste lucruri.