Categorii
Documente

Istoria și situația locativă pe str. Cantonului (1996-2020)

Istoria și situația locativă pe str. Cantonului (1996-2020)

Ultimii 10 ani sunt doar o parte din cele două decenii ale locuirii pe str. Cantonului. Expoziția noastră reflectă istoria și situația locativă de aici atât prin documente oficiale, precum și acte, analize, filme și poze realizate de echipa mișcării Căși sociale ACUM! din 2010 încoace, cât și prin documente și poze ale oamenilor care locuiesc aici. Cele din urmă arată în modul cel mai tranșant ce înseamnă trecerea timpului pe str. Cantonului, unde locuirea s-a permanentizat de 20 de ani începând de la promisiunile că mutarea acolo ar fi fost doar o soluție de urgență și temporară.

Pe numele său curent Calea Dezmirului, această stradă găzduiește azi peste 170 de gospodării în diferite tipuri de case. Locația acestora este una periferică, fiind parte din mai vasta zonă Pata Rât care include și rampele de deșeuri vechi și noi ale Clujului. Reprezentăm aici situația teritorială a locuirii pe str. Cantonului prin diferite hărți:

  • Str. Cantonului pe harta orașului Cluj-Napoca
  • Str. Cantonului pe google maps, 2012 și 2013
  • Str. Cantonului pe hărți cadastrale (și carte funciară aferentă acestora), 2005, 2012 și 2015
  • Str. Cantonului pe hărțile Planului Urbanistic General adoptat în 2014
  • Str. Cantonului reflectată în desene realizate de copii în 2014 care locuiesc acolo
  • Str. Cantonului pe harta studiului pentru dezvoltarea infrastructurii de transport intermodal la aeroportul internațional cluj-napoca (2013-2015)
  • Hărți care reconstituie spațial rutele evacuărilor ce au dus la formarea “coloniei Cantonului (realizate de noi în 2016)
  • Planul realizării unei parcări pe str. Cantonului ca parte din planul trenului metropolitan (2020).

Filmul realizat de noi în 2016, “Dislocări. Rutele evacuărilor spre strada Cantonului (1996-2016)”, reflectă prin șapte cazuri individuale experiențele trăite ale seriilor de evacuări în grup din orașul Cluj începute din anii 1990, care au dus la formarea așezării informale de pe str. Cantonului. Avem un film care arată momente din incendiile multiple ce au afectat oamenii pe str. Cantonului în perioada 2010-2020. În 2020 am realizat o dezbatere online despre și cu lucrători și lucrătoare din salubritate, dintre care mulți locuiesc pe str. Cantonului.

Prin pozele făcute de noi despre case, prin documente oficiale ale unor autorități publice și diverse instituții/ organizații (acorduri, protocoale, contracte, procese verbale), dar și prin analizele realizate de noi, expoziția descrie locuirea pe str. Cantonului în următoarele capitole:

  • Istoria și situația locuirii pe str. Cantonului
  • Casele de termopan ale Asociației Ecce Homo
  • Casele de lemn ale Fundației Pro Roma
  • Barăci construite în regim individual
  • Poze de pe tipurile de case pe str. Cantonului.

Mai departe, în capitolul Riscuri de evacuare expoziția noastră redă prin diferite documente și poze cele patru momente din ultimul deceniu (2010, 2011, 2015, 2020) care reflectă că locuirea pe str. Cantonului nu este caracterizată doar de condiții inadecvate (situarea într-o zonă periferică industrială, lipsă de apă curentă în case, lipsa de toalete și băi, lipsa de curent electric în multe gospodării, supraaglomerarea zonei și a locuințelor, riscuri de incendii în barăcile făcute din materiale neconvenționale dar nu numai), ci și de nesiguranță ce implică risc permanent de evacuare. Oamenii sunt conștienți de faptul că locuirea în astfel de condiții le pune în pericol sănătatea și viața, le reduce șansele de a-și exercita drepturile legate de educația școlară și acces la munci decente și sigure, ei totuși se opun evacuării și demolării caselor lor în măsura în care cele din urmă s-ar întâmpla fără ca autoritățile publice să le asigure locuințe alternative adecvate. Tocmai din acest motiv, din 2015 încoace, de pe str. Cantonului se depun circa 70 de cereri de locuințe sociale la primăria Cluj-Napoca. De atunci, până în momentul de viață, doar două familii au primit locuințe sociale din fondul locativ public al municipiului. La mai multe presiuni, alte circa zece familii au primit locuințe de necesitate de pe urma incendiilor care le-au distrus casele. Prin proiectul Pata Cluj 1, în 2017, trei familii au fost mutate de pe str. Cantonului în locuințe din comunele Apahida și Baciu.