SINTEZA DISCUŢIILOR cu câteva observaţii şi rugăminte

Întâlnirea din 26.01.2011

La Primăria muncipiului Cluj

Au fost prezenţi:

din partea primăriei: domnul viceprimar Laszlo, doamna Ardeuş – direcţia de patrimoniu, domnul Mocanu – direcţia de asistenţă socială, încă un domn mai tânăr (care a intervenit din când în când), şi o doamnă (care nu a spus nimic) – Cristina, Adi, ştiţi numele lor?
din partea Grupului de Lucru: Eniko Vincze, Cristina Raţ, Adrian Dohotaru, Ernest Creta, domnul Fekete

Cu documentul nostru în faţă, Propunere privind încheierea unui protocol de colaborare, am început să discutăm punctual pe setul de soluţii propuse de către noi:

Capitolul Soluţii urgente şi pe termen mediu în vederea scoaterii familiilor din situaţia în care au ajuns în urma mutării lor în spaţiul izolat de lângă groapa de gunoi:

Recunoaşterea publică a faptului că locuinţele din Pata Rât nu satisfac exigenţele minimale ale unei locuinţe sociale prevăzute în Legea locuirii din România, ci ele sunt locuinţe de necesitate

Primăria nu are o poziţie fermă. Ei acum spun că locuinţele sunt de necesitate. Noi ne exprimăm nedumerirea: de ce pe toate actele primăriei (inclusiv contractele oamenilor) apare sintagma “locuinţă socială” sau “locuinţă socială pentru persoane fără adăpost”. Viceprimarul spune că vor revedea acest aspect. (Este unul dintre aspectele pe care trebuie să ne focalizăm în continuare. Să le cerem în continuare să se clarifice, inclusiv în ceea ce priveşte consecinţele definirii printr-o categorie sau alta. Cei din grupul nostru care doresc să se implice în acest aspect, ar trebui să se documenteze în acest sens, şi să elaboreze poziţia noastră)

Găsirea unor soluţii temporare în vederea ameliorării problemelor sociale şi de sănătate rezultate din mutarea familiilor de pe strada Coastei lângă groapa de gunoi (de exemplu prin asigurarea transportului în comun; alocarea unei mediatoare sanitare, a unui mediator şcolar şi a unui asistent social pentru această comunitate nou creată în Pata Rât)

Apropo de asigurarea transportului în comun viceprimarul prezintă planul de construire drum/asfaltare dinspre Aurel Vlaicu prin strada Cantonului către Pata Rât: se va demara din martie, probabil cu finalizare în septembrie 2011. (Asta ne ridică din nou întrebarea: menţin planul lor de extindere a caselor modulare în zona respectivă?) Viceprimarul îl desemnează pe domnul Mocanu să aranjeze o întâlnire cu mediatoarea sanitară şi asistentul social angajaţi ai primăriei, care, după spusele oamenilor, de când au fost mutaţi acolo, nu i-au vizitat. Domnul Creta prezintă cazurile de îmbolnăvire. Mediatorul şcolar nu a intrat în discuţie, el aparţinând de ISJ (fiind la şcoala Dârjan, acolo nu sunt copii din această zonă). Apropo de autobuzul pentru copii: menţionăm că unii copii au mai participat la programe şcoală după şcoală, sau se duceau la centre de zi, iar acum nu pot să facă acest lucru, pentru că seara nu au cu ce să se întoarcă acasă. Viceprimarul propune flexibilizarea programului de autobuz, “să se discute cu şoferul”. Ne întrebăm dacă acest lucru se rezolvă printr-o discuţie cu şoferul. (Cei din grupul nostru pe probleme sociale vor continua să lucreze în virtutea discuţiei din 25.01, vezi Sinteza discuţiilor).

Găsirea unor soluţii temporare în vederea reglementării situaţiei locative ale familiilor de pe strada Coastei care nu au primit locuinţe în noile case modulare: clarificarea statutului parcelelor atribuite acestor familii pe terenul de lângă casele modulare şi a posibilităţii de a construi adăposturi improvizate

Răspunsul primăriei: “închidem ochii cu aceste parcele”, şi că se gândesc la mansardare sau la extinderea caselor modulare. Cea din urmă înseamnă dezvoltarea ghetoului. Spunem că nu suntem de accord cu asta, şi este păcat să se investească în continuare cu acest scop. (Punctul nodal al neînţelegrii dintre noi a reieşit din nou. Ei nu par să fie deschişi să găsească alte soluţii, iar noi prin propunerea de protocol le sugerăm găsirea altor soluţii. Cum este, deci, posibil protocolul?). Ceea ce priveşte aceste parcele: Creta spune că oamenii nu-şi permit să construiască, le e teamă că se vor demola, şi nici nu au material de construcţii, primăria le-a dat cu acest scop câteva grinzi. Pot investitorii/constructorii din grupul nostru să investească în aşa ceva în aceste condiţii? Creta întreabă: de unde ar avea curent? Viceprimarul sugerează colegilor să se gândească la panouri de tip “organizare de şantier”. (Desigur, nu vor fi şanse ca primăria să reglementeze legal parcelele. Iar din moment ce va reglementa situaţia acestui teren pe care se află aceste parcele, va extinde ea proiectul case modulare. Dar noi nu vrem asta. Cum să mergem mai departe pe această linie? S-o abandonăm? Dar până vor fi alte soluţii, alte terenuri în alte locaţii. Ce spun constructorii/investitorii noştri, ce să facem cu asta?)

Mutarea familiilor din casele modulare din zona Pata Rât care le periclitează sănătatea şi şansele lor de integrare (identificarea unor terenuri unde investitorii publici şi privaţi pot construi locuinţe; identificarea unor apartamente din fondul locativ public care pot fi închiriate şi crearea unui fond special privat/public prin care pot fi subvenţionate chiriile aferente; alocarea unui procent de locuinţe din fondul locativ rezultat din proiectele Consiliului Local şi Judeţean în parteneriat cu ministerele de resort)

Argumentele primăriei privind lipsa terenurilor pe care să se construiască cu scopul ca aceşti oameni să fie mutaţi de acolo: primăria are foarte puţine terenuri, 7200 de hectare trebuie retrocedate la nivel de oraş.

La întrebarea noastră: exemplul terenului din Nădăşel, pe care l-au dat în schimbul terenului de pe Pata Rât – de ce nu au construit case pe Nădăşel? De ce nu se identifică terenuri de acest fel, relativ mici cu acest scop? Urmează alte argumente din partea primăriei: vecinii din zonele respective nu sunt de acord, au depus sesizări primăriei ca să nu facă acest lucru. Noi spunem: părerea vecinilor nu este un temei legal pentru a decide unde se “pot” muta romii, dacă există cazuri de plângeri ale vecinilor, acestea trebuie rezolvate punctual, pe aşa ceva nu se poate baza o strategie; şi aceşti oameni sunt cetăţeni ai Clujului, primăria trebuie să reprezinte şi interesele lor? Ni se spune că da, dar trebuie să-i reprezinte şi pe ceilalţi. (Care este criteriul pe baza căruia decide primărie despre pe cine reprezintă mai mult? Nu intru în detalii)

Încă o altă reacţie din partea lor: de ce nu mergem la primăria din Apahida? Comunele limitrofe pot să aibă terenuri. Noi spunem că e vorba despre oameni cu buletine de Cluj, şi noi nu avem cum să batem la primăriile altor localităţi, asta ar putea să facă eventual primăria apelând la planul oraşului metropolitan. Doamna Argeuş ne tine o prelegere lungă despre cum obţin oamenii buletine de Cluj, şi că defapt, având buletine de Cluj care înseamnă că au spaţiu locativ, de ce nu se mută acolo?

Viceprimarul ne reasigură: au înţeles sugestia noastră, să nu se facă ghetouri, de aceea au făcut doar câteva casele modulare, “am vrut să vedem cum funcţionează”. Întrebarea noastră: când vor face analiza şi ce concluzii vor trage despre cum funcţionează? (Primăria nu-şi poate permite să facă o analiză cu concluzii negative, pentru că a făcut această investiţie din bani publici, şi îi este greu să admită că nu a procedat corect. Doar demersurile judiciare îi vor forţa să accepte acest lucru, că au greşit, au încălcat legi. Cum vom colabora cu ei dacă ei nu recunosc acest lucru?).

Propunerea noastră: dacă sunt terenuri, ar veni constructori investitori. Ei spun că până acum nu au fost căutaţi de nimeni cu acest scop. (Aşa este? Noi ştiam că Ecce Homo, Habitat, Pro Roma, Asociaţia Castel Banffy i-au contactat în acest sens). Doamna Argeuş ne ţine o prelegere lungă despre cum trebuie să vină aceşti investitori, cu plan elaborat etc. (Putem porni pe această linie? Să se vină cu planuri şi văzându-le, primăria să ofere terenul? Şi nu invers, să aşteptăm să ne arate primăria terenul şi pe urmă să venim cu planul?)

O altă propunere a noastră: proiecte de fonduri structurale. Ei spun că nu sunt proiecte dedicate pentru locuinţe pentru romi. Noi spunem că ştim că anul trecut Comisia Europeană a lansat apelul privind această posibilitate, doar că guvernul României nu a reacţionat, şi astfel nu are axe prioritare anunţate. De ce nu mergeţi la guvern, şi de ce nu mergeţi prin parlamentarii voştri să rezolvaţi asta, aveţi Partida Romilor, nu? Ne spune doamna Argeuş. (Cum ne putem mobiliza noi în acest sens? ACRR, puteţi documenta acest aspect? Domnule Nicolae, cum ar decurge un lobby la Bruxelles cu acest scop?)

Vine în discuţie şi problema locuinţelor sociale, cum au acces aceşti oameni la locuinţe sociale – problema distribuirii lor. Viceprimarul îi încurajează pe oameni ca până la sfârşitul lunii februarie să-şi reînnoiască dosarele. Dar criteriile de atribuire sunt aceleaşi, şi dacă ei nu au avut şanse până acum, ce şanse vor avea acum. Ni se spune că există trei categorii de aplicanţi: tinerii sub 35 de ani; personae evacuate din locuinţe retrocedate; o listă generală. Întrebăm: nu s-ar putea ca, dintre cei care ar putea primi de pe lista generală, un procent să fie dedicat grupurilor defavorizate? Ni se spune că aceste criterii sunt stabilite prin hotărâre guvernamentală, şi legea nu le permite (cei care ştiţi, vă rog să ne lămuriţi la acest capitol). Şi apoi că de ce să primească tocmai ei? Argumentul nostru: pentru că sunt grup defavorizat şi altfel niciodată nu vor avea şansa ca măcar copiilor lor să le creeze o altă soartă – nu ţine. Ba ni se mai şi spune: Clujul este un oraş de un anumit standard, cei cu studii superioare trebuie sprijiniţi. Le reamintim că oraşul are şi locuitori care sunt forţă de muncă ieftină fără de care nu ar putea trăi. Ce se întâmplă cu ei? Nici argumentul cu responsabilatatea socială corporatistă nu ţine: cum să forţeze primăria marii investitori să sprijine fondul locativ al Clujului? – primăria se bucură dacă vin investitorii, şi nu le poate impune condiţii de acest fel. Spunem că în alte ţări europene se poate, chiar dacă recunoaştem că tocmai de aceea vin mulţi dintre investitori către noi (aici o idee mai veche a Cristinei: ce ar fi să mergem noi la astfel de firme cu acest scop? Ce credeţi?).

Revine discuţia: de ce tocmai aceşti oameni au fost mutaţi în Pata Rât? Mai sunt familii în Cluj care sunt evacuate, dar lor nu li s-au oferit case modulare în Pata Rât. Le reamintim de mediul toxic. Doamna Ardeuş spune că nu ştia de existenţa depozitului de deşeuri chimice ale fabricii de medicamente. (Încă un punct foarte slab al lor, pe lângă confuziile pe care le-au creat între locuinţe sociale şi locuinţe de necesitate. Argument puternic în demersurile juridice. Argument puternic în posibila lor analiză asupra a ceea ce au făcut. Argument împotriva continuării proiectului lor în Pata Rât. Nu au studiu de mediu – este clar. Doamna îşi notează să ceară din partea fabricii Terapia un studi de impact în acest sens. Atenţie mare la acest capitol).

Elaborarea unui plan strategic privind familiile din alte zone ale oraşului aflate sub riscul evacuării

Nu s-a discutat.

Observaţii generale

Am stat cam 1,5 ore. Între timp unii dintre cei de la primărie au ieşit, au reintrat, nu a fost chiar o continuitate în dialog. Şi nu am mai discutat restul de soluţii de pe lista noastră, cu toate că problema locuinţelor sociale tratată de noi la capitolul Soluţii pe termen mediu şi lung a fost ridicată. Deschiderea faţă de o altă abordare în materie de locuinţe sociale (construcţie, distribuire etc) nu există în momentul de faţă. Dar am spus şi noi, pe termen lung – asta însemnând că e lung şi pentru că minţile oamenilor se deschid greu.

Precum nu există deschiderea nici faţă de încheierea protocolului. Vedeţi: ne primesc, discută cu noi, oarecum ne ţin în treabă. Nici o vorbă, nici în general, şi nici pe capitol, cum ar vedea colaborarea cu noi. Dar rricum: am cerut răspuns în scris. Şi vor trebui să dea răspuns în scris şi la această întrebare: va fi sau nu va fi un protocol? Dacă va fi, asta înseamnă o anumită strategie din partea noastră. Dacă nu va fi, o alta.

Chiar dacă deocamdată nu vedem în detaliu cele două strategii, este clar că:

Merită să mai gândim împreună, şi să ne mai documentăm, acţionăm (de exemplu apropo de propunerile mele din text, dar cu siguranţă observaţi şi altele, spuneţi, vă rog) – chiar dacă multe din ceea ce elaborăm nu se vor implementa acum (în acest sens vă rog să spuneţi, pe care părţi ale problemei vă puteţi concentra?)
Să venim fiecare dintre noi cu propuneri; ce să facem mai departe, şi să le şi punem în practică, fiecare ce poate
Nevoia de comunicate de presă în care recapitulăm de fiecare dată punctele cruciale, promisiunile, dar şi punctele în care nu ne-am înţeles (Adi, sper, ne va ajuta în asta, chiar să le scriem, nu doar să le transmitem – n-ai vrea să începi cu asta? Ai fost acolo, acum e şi această sinteză…)
Demersul juridic
Acţiune pe plan international (am putea redacta un fel de declaraţie de intenţie către Comisia Europeană, cu toate propunerile noastre, să ne consultăm cu ei, cum s-ar putea sprijini financiar, chiar dacă România nu a lansat acest tip de proiect – poate dacă avem de la ei ceva promisiune în scris, primăria se apucă să depună un proiect)