CONSILIUL GENERAL/ LOCAL
AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI/ CLUJ-NAPOCA/ TIMIȘOARA
HOTĂRÂRE
privind obligația administrației publice municipale
de a atribui locuințe sociale tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință în termen de maxim doi ani de la depunerea cererii
Consiliul Local/General al Municipiului ………., întrunit în ședința ordinară din ………………..,
Examinând proiectul de hotărâre privind obligația administrației publice locale de a atribui locuințe sociale tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință în termen de maxim doi ani de la depunerea cererii, inițiat de ………………………,
Analizând Referatul de aprobare/ fundamentare……………. al (Inițiatorilor) ……..
Văzând avizul comisiilor de specialitate (….)
În conformitate cu tratatele internaționale la care România este parte și având în vedere prevederile cuprinse în:
– Legea locuinței 114/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 alin. c), art. 38, art.42, art. 50
– Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței (Legea 114/ 1996), Art. 20 alin (1)
– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completari prin Legea nr. 241/2001, cu modificările și completările ulterioare
– Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale nr. 116/2002, Art. 25, alin. (1)
– Legea asistenței sociale nr. 292/ 2011 – Art. 53, alin. (2) și Art. 56, alin. (1)
– Legea privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap nr. Legea 448/2006, Art. 6, alin. (1), Art. 20, alin. (1), Art. 79, alin. (1)
– Legea privind protecția drepturilor copiilor nr. 272/2004, Art. 48, alin. (2)
– Legea nr.48/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Art. 1, alin (2), lit. (e)
– Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul nr. 350/2001, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul dispozițiilor art. 7, 9, 10, 11, 12, 13 129, alin.2 lit.d), alin.7 lit.q), alin.8 lit.b), art. 582 alin. 2 din Codul administrativ din 03.07.2019
Consiliul local al Municipiului București/ Cluj-Napoca/ Timișoara
Hotărăște
Art. 1. Se stabilește obligația Municipiului București/ Cluj-Napoca/ Timișoara de a atribui locuințe sociale tuturor solicitanților eligibili în termen de maxim doi ani de la depunerea cererii, cu condiția ca dosarul de locuință socială să fie complet și să fie depus anual timp de doi ani consecutivi.
Art. 2. Prevederile de față se aplică solicitanților de locuințe sociale care au depus dosare complete începând cu anul în curs, ulterior adoptării prezentei hotărâri.
Art. 4. În scopul monitorizării implementării prevederilor de la Art.1, se va publica anual un raport care să includă cel puțin următoarele elemente: numărul de locuințe sociale cu care a fost extins fondul locativ public, numărul de locuințe repartizate, numărul de evacuări din locuințe sociale, precum și o analiză statistică a solicitărilor de locuințe sociale, în funcție de criteriile locale de prioritate.
Art. 5. Direcția Spațiu Locativ (sau direcția/serviciul corespondent/ă pe plan local) și celelalte direcții din aparatul de specialitate al Primarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Președinte de ședință
……
Nr. ….. din …………….. (Hotărârea a fost adoptată cu …… voturi)
REFERAT DE APROBARE
a proiectului de HCL privind obligația administrației publice locale
de a atribui locuințe sociale în termen de maxim doi ani de la depunerea cererii,
tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință
Cap. I. Dispoziții generale
Art.1. De ce este posibilă introducerea acestei măsuri în atribuirea locuințelor sociale?
Legislația din România nu prevede în mod explicit obligația administrației publice locale de a atribui într-un termen anume locuințe sociale tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință. Cu toate acestea, Legea 554/2004, legea contenciosului administrativ, prevede la art.1, alin. 1: ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.” De aici înțelegem că în cazul solicitanților de locuințe sociale care așteaptă pe listele de prioritate de 4, 5, chiar și de peste 10 ani fără ca cererile lor să fi fost soluționate, administrația publică locală încalcă principiile pe care trebuie să le respecte în furnizarea de servicii publice, potrivit Codului administrativ, și anume principiile egalității, proporționalității, continuității, accesibilității și adaptabilității.
Și mai mult, observăm că spiritul legislației locuirii permite introducerea unei astfel de măsuri printre procedurile de atribuire de locuințe sociale: Art. 21 al Hotărârii Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței (Legea 114/ 1996) prevede că vechimea cererilor de locuință socială trebuie să fie un criteriu obligatoriu în stabilirea ordinii de prioritate a solicitărilor de locuințe sociale. Legiuitorul, deci, a recunoscut că factorul timp contează foarte mult în accesul la o locuință socială adecvată și accesibilă ca preț tuturor persoanelor îndreptățite.
Art. 2. De ce este nevoie de această măsură?
Administrațiile publice locale în a căror competență intră, potrivit legii, definirea criteriilor de atribuire de locuințe sociale și a punctajelor aferente la nivel local, trebuie să admită că în lipsa unei măsuri prin care se obligă să acorde într-un timp previzibil și rezonabil locuințe sociale tuturor solicitanților eligibili, cei mai mulți nu vor avea niciodată acces la o locuință adecvată. O astfel de măsură este motivantă și în ceea ce privește creșterea producției de locuințe sociale într-un număr corespunzător nevoii locale. Fără specificarea unui timp rezonabil de soluționare a cererilor de locuințe sociale, ierarhizarea solicitanților își pierde sensul. Astfel, nu va conta câți ani locuiește cineva în condiții inadecvate, nici de câte ori a fost evacuată chiar și din imobile retrocedate sau dacă este în risc de evacuare, nici câți copii are, nici dacă este persoană cu dizabilități sau dacă suferă de alte boli, nici dacă este persoană vulnerabilă sau marginalizată. Această măsură va putea funcționa ca o garanție a respectării legii de către administrațiile publice locale în ceea ce privește asigurarea accesului la o locuință socială tuturor celor îndreptățiți și eligibili.
Art.3. Ce se urmărește și se obține prin această măsură?
Măsura propusă urmărește operaționalizarea atribuției autorității publice locale în asigurarea dreptului la locuință socială pentru toți cei îndreptățiți, și, în general, a dreptului la locuire. Prin Hotărârea de Consiliu General/Local propusă se stabilește obligația administrației publice locale de a atribui locuințe sociale tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință care au o vechime a depunerii cererii de minim doi ani. Acest HCL oferă administrației publice locale un termen în care își poate respecta obligațiile legale privind asigurarea accesului efectiv la locuință ca un drept universal al omului, și în mod particular la o locuință socială ca instrument al asigurării efective a acestui drept.
Art. 4. Susținerea nevoii de a avea o astfel de măsură prin argumente statistice
Primăria și Consiliul Local/General al Municipiului Cluj-Napoca, al Municipiului Timișoara și Primăria Generală București au admis că fondul de locuințe sociale al municipalității nu este suficient pentru a răspunde nevoii din oraș și, date fiind resursele bugetare bogate ale acestor municipii, au luat în ultimii ani unele inițiative în acest sens, precum închirierea de pe piața privată, renovare și chiar construcția (în cazul capitalei). Însă acestea sunt insuficiente dată fiind nevoia în creștere, fapt care cere conceperea unui mecanism de asigurare a unui răspuns adecvat din partea autorităților locale și a unei creșteri constante a fondului de locuințe sociale. În ultimii ani s-a recunoscut că locuințele sociale pot funcționa ca un instrument al incluziunii sociale. Prin prezentul proiect de HCL, administrațiile publice locale merg mai departe, recunoscând că locuințele sociale publice trebuie văzute și ca mijloc prin care se asigură în mod efectiv dreptul la locuință adecvată și accesibilă ca preț al tuturor, căci într-un oraș precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara, unde un metru pătrat de locuință este de trei ori mai mare decât salariul mediu, criza locuirii este o realitate trăită zi de zi de tot mai mulți oameni (vezi punctele 1și 2 ale Anexei statistice).
Un alt reper factual ce stă la baza acestui proiect de HCL, este cel al numărului redus de locuințe sociale publice realizate în ultimele două decenii (prin construcții noi, prin renovări de clădiri sau alte metode), raportat la numărul total de locuințe finalizate în această perioadă (vezi punctul 3 al Anexei statistice). Observând costurile acestora, vedem că ele constituie un procent foarte mic din bugetele locale ale acestor orașe, înstărite în comparație cu restul localităților din România (vezi punctul 4 al Anexei statistice).
Cifrele prezentate la punctul 5 al Anexei statistice ne arată câte locuințe s-au repartizat în ultimii ani, raportat la numărul de cereri depuse anual. Evidențele primăriilor relevă numărul de solicitanți de locuințe sociale care au avut o vechime de depunere a cererii mai mare de 1 an în perioada 2015-2020 în cazul Cluj-Napoca, respectiv 2010-2020 în cazul București (vezi punctul 6 al Anexei statistice).
Art. 5. Caracterul complementar al măsurii propuse față de celelalte măsuri privind fondul local de locuințe sociale publice
Alocarea de resurse adecvate din bugetele locale și obținerea unor fonduri complementare de la bugetul de stat sunt în continuare proceduri necesare pentru creșterea fondului local de locuințe sociale publice. Iar creșterea acestui fond se poate asigura prin multiple metode: prin noi construcții, prin conversia unor imobile din proprietatea de stat în clădiri cu locuințe sociale, prin renovarea stocului de clădiri publice învechite și introducerea acestora în circuitul locativ, prin exproprierea cu scopuri de utilitate publică a unor clădiri proprietate privată abandonate, prin preluarea în proprietate publică a unui procent din producția de locuințe private realizate de dezvoltatorii imobiliari. Mai departe, presupunem că municipalitatea a elaborat și implementează criterii de atribuire de locuințe sociale care respectă legea locuinței și prevederile legislației antidiscriminare.
Proceduri precum cele numite mai sus, de extindere a fondului de locuințe sociale publice adecvate nevoilor locale și de repartizare justă a acestuia, sunt necesare pentru asigurarea în fapt a dreptului la o locuință pentru toate persoanele îndreptățite.
Această hotărâre este un prim pas înspre garantarea la nivel de Municipiu a respectării obligațiilor privind asigurarea serviciilor publice, printre care și locuințele sociale. Prezenta Hotărâre de Consiliu Local/General pune în practică o măsură prin care se urmărește creșterea fondului de locuințe sociale, prin asumarea unui răspuns corespunzător și în timp rezonabil la nevoia urgentă de locuințe sociale adecvate și accesibile ca preț a tuturor celor îndreptățiți la acestea, conform legii.
Datorită aplicării măsurii propuse în atribuirea de locuințe sociale, nimeni nu va mai fi constrâns să aștepte zeci de ani de zile pentru repartizarea unei locuințe. Azi, acest act, din păcate, pentru cei mai mulți a devenit o promisiune inimaginabilă.
Cap. II. Fundamentarea legală a procedurii propuse
Art.1. Prevederi cadru privind dreptul la locuire și obligațiile statului
Obligația administrației publice locale de a asigura repartizarea unei locuințe sociale tuturor celor care sunt îndreptățiți la o astfel de locuință este fundamentată pe mai multe prevederi legale internaționale și naționale (vezi punctul 1 al Anexei legislative).
Art. 2. Prevederi legale particulare privind dreptul la locuire al unor categorii sociale
În sistemul legislativ din România există mai multe legi care afirmă dreptul la locuință (socială) al mai multor categorii de persoane: cu venituri mici, victime ale marginalizării sociale, persoane cu dizabilități, copii, cei evacuați din imobile retrocedate, persoane care locuiesc în zone ce trec prin regenerare urbană sau în așezări informale. Asumarea obligației de către administrația publică locală de a atribui o locuință socială tuturor solicitanților îndreptățiți la o astfel de locuință care au o vechime a depunerii cererii de minimum doi ani, asigură în mod efectiv aplicarea legislației cu privire la drepturile tuturor acestor persoane la o locuință adecvată și accesibilă ca preț (vezi punctul 2 al Anexei legislative).
ANEXE LA REFERATUL DE APROBARE
I. ANEXĂ STATISTICĂ
- Statistici privind veniturile și costurile locuirii
În 2017, cei care au vrut să achiziționeze un apartament cu două camere prin Prima Casă au plătit o rată lunară care a echivalat cu 47% din salariul mediu al unui angajat clujean, și cu 34% din venitul lunar al unui angajat din București, pentru acelaşi tip de apartament.
În 2018, Banca Națională a României observa că, la nivel național, pentru un apartament cu două camere, perioada necesară achiziționării unei locuințe fără credit este de 10 ani, (la nivel de localități, această perioadă diferă: de exemplu în orașul Cluj este de peste 11 ani, iar în București sub 8 ani).
Din acest punct de vedere, în 2019, situația a rămas aceeași în Cluj (11.29 ani) și în București (8.33 ani), în timp ce în Timișoara un angajat avea nevoie să pună deoparte veniturile sale timp de 9.81 ani (fără a cheltui niciun ban pe altceva), ca să cumpere cu banii jos un apartament de 60 mp. Puteți calcula și dumneavoastră: dintr-un salariu de 700 euro/lună (venit mediu în orașele mari), dacă prețul unui apartament este de 1.800 euro/ mp, pentru o locuință de 56 mp (ce costă 100.800 euro) lucrătorul ar trebui să își depună deoparte întregul salariu timp de 12 ani, deci atâția ani ar trebui să muncească, fără a cheltui bani pe altceva, ca să poată cumpăra locuința respectivă.
Pentru cei care nu dețin locuință în proprietate, chiar și în orașele mari precum București, Cluj-Napoca și Timișoara, împovărarea cu plata chiriei sau ratei bancare imobiliare (valoarea acestora, conform Raportului Imobiliare.ro pe T4 al anului 2019, situându-se la în jur de 400 euro), chiar și în cazul celor care câștigă peste veniturile medii din aceste localități (cc 700 euro/lună), urcă la aproximativ 60% din veniturile lor.
În condițiile în care în România peste 98% din stocul de locuințe este în proprietate privată, costurile locuirii (care includ prețul utilităților precum apă, curent electric, gaz, dar și, eventual, după caz, chiria sau rata imobiliară) formează peste 22% din cheltuielile totale ale gospodăriilor, constituind categoria de bunuri de consum pe care oamenii cheltuie cel mai mult. Aceste informații se pot genera din datele Eurostat privind cheltuielile gospodăriilor în funcție de categorii de bunuri.
În timp ce, din totalul investițiilor sale publice, Guvernul României a cheltuit 0.2% pe capitolul dezvoltarea de locuințe (date Eurostat pe anul 2018), iar cheltuielile guvernamentale dedicate protecției sociale legate de locuire în România au fost sub 0.1% din GDP, fiind în continuă scădere de-a lungul anilor și ajungând doar la 4.1 milioane euro în 2018.
- Creșterea prețurilor la locuințe și a chiriilor în ultimii cinci ani
În ultimii 5 ani, în marile orașe ale României, prețurile de vânzare ale apartamentelor au avut o creștere continuă: în Cluj-Napoca cu 75.6%, în București cu 46%, iar în Timișoara cu 45.9%. În trimestrul I al anului 2020, prețul mediu în euro pe metru pătrat a fost precum urmează: 1760 euro în Cluj-Napoca, 1460 euro în București, și 1270 euro în Timișoara. În perioada ianuarie-martie 2020, prețurile au crescut cu 4.7% în București, cu 4.2% în Cluj și cu 2.5% în Timișoara.
- Numărul locuințelor sociale și totalul locuințelor realizate în București/ Cluj-Napoca/Timișoara după 2000
Conform Institutului Național de Statistică (Tempo online), în perioada 2000-2020, în Cluj-Napoca s-au finalizat 24.492 de locuințe, dintre care 10% au fost construite din fonduri publice (ca locuințe sociale sau ca locuințe ANL). În Timișoara procentul celor din urmă din totalul de 9.283 de locuințe finalizate a fost de 7.11%, iar în București de 8% (din totalul de 49.878 finalizate în perioada 2000-2020).
În toată România, în această perioadă s-au finalizat 829.089 locuințe, dintre care doar 7.69% din fonduri publice, în condițiile în care guvernul (central și local) cheltuia anual doar circa 0.5% din bugetul public pe dezvoltare de locuințe (Eurostat). În evidența INS nu se face distincție între noile locuințele construite din fonduri publice care nu se pot vinde (locuințe sociale) și cele care se vând chiriașilor (locuințe ANL). De asemenea, datele INS nu fac distincții nici între locuințele publice nou construite și locuințele din vechiul fond de stat (care în continuare se privatizează), atunci când specifică numărul total de locuințe aflate în proprietate publică.
În orice caz, nu este de mirare că în urma deciziilor politice de a nu investi fonduri publice în locuințe publice (după ce în anii 1990 și 2000 s-a privatizat marea majoritate a fondului locativ de stat), statisticile INS arată că, de exemplu în 2018, la nivel național, din totalul de locuințe existente doar 1.24% erau în proprietate publică (procent față de care au existat mici diferențe în localități: Cluj – 1.88%, Timișoara – 1.05%, București – 0.86%). Aceasta este o scădere masivă atât național, cât și la nivelul acestor municipii, unde înainte de 1990 procentul de locuințe de stat din stocul total de locuințe era de 30%. Între 2015-2018 în nici unul dintre aceste orașe nu s-au făcut deloc locuințe din fonduri publice.
La nivelul întregii țări, în 2018, statul a construit circa 600 de locuințe ANL, dintre care doar 110 unități au fost destinate cazurilor sociale, și a vândut 620 de apartamente de acest fel. În 2019, ANL avea în execuție 933 de locuințe pentru tineri, în timp ce primăriile au întocmit documentațiile necesare demarării procesului de vânzare pentru circa 12.000 de apartamente.
În Cluj-Napoca, între 2004-2014, din fonduri publice s-au construit 271 de locuințe în “cartierul Oser” (în 2008, pe str. Timișului și Blajului) și prin renovare au fost create alte câteva locuințe sociale: 24 pe str. Albac (2012/2013) și 46 pe str. Coroianu (2014/2015). În 2010 s-au făcut 40 de unități locative în casele modulare amplasate la o distanță ilegală de sub 1000 de metri de rampele de deșeuri, pe care primăria le numea pe atunci “locuințe sociale pentru romi”.
Conform evidenței primite de la primărie, în 2020 totalul de locuințe în proprietatea municipiului (1.417), a fost compus din: 460 de locuințe sociale și 15 locuințe de necesitate (aceste unități putând fi trecute dintr-o categorie în alta); 751 de locuințe din vechiul fond de stat, 117 locuințe ANL și 34 de locuințe de serviciu; precum și 40 de unități locative în casele modulare din Pata Rât. Starea celor din urmă este inadecvată locuirii, iar cele din vechiul fond de stat, inclusiv cele de serviciu și locuințele noi construite din fonduri ANL nu constituie un fond permanent de locuințe din punctul de vedere al municipiului, deoarece ele, după caz, se pot retroceda, se pot vinde chiriașilor sau se pot scoate din circuitul locativ dacă se constată că s-au degradat. Spre exemplu, după 2014, în perioada în care nu s-a dat în folosință nicio locuință socială nouă, au dispărut din acest fond 122 de locuințe. În 2017, primăria avea 94 de locuințe libere (mare parte din fondul vechi de stat), dintre care 43 au fost în litigii legate de retrocedări.
De aceea, practic în Cluj-Napoca există doar 475 de unități locative ce pot fi alocate ca locuințe sociale pentru solicitanți (în situația în care majoritatea locuințelor de necesitate nu corespund standardelor de locuințe sociale prevăzute de lege). Raportată la numărul total de locuințe din Cluj (conform INS, 153.212 de locuințe), această cifră înseamnă un procent cât se poate de irelevant atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic: de 0.31%.
Numărul total de locuințe sociale nou construite/achiziționate în ultimii 10 ani de Primăria Municipiului București (2010-2019) a fost de 217 unități, potrivit unei informări transmise Centrului de Resurse Juridice de către Direcția Spațiu Locativ.
- Costurile investițiilor în locuințele sociale realizate după 2000
Locuințele din ansamblul “Oser”, conform Primăriei Cluj-Napoca au o valoare de inventar de 54.322.042 lei, în timp ce locuințele de pe strada Coroianu au fost realizate prin renovarea unei clădiri ce a costat 5.906.528 lei (marea parte a investiției fiind acoperită din finanțare europeană, contribuția primăriei fiind de cc 94800 lei), iar cele de pe strada Albac (finanțate tot din fonduri europene) au costat 2.062.312 lei (din care 440.880 lei contribuția primăriei). Suma de circa 13.000.000 de euro investită în cele 341 de locuințe sociale, în toți cei 6 ani între 2008-2014, ar constitui un procent de doar 3.8% din bugetul pe un singur an, 2020, al orașului Cluj de 341 milioane de euro. Deci, producția de locuințe sociale în Cluj-Napoca nu este imposibilă din motive financiare. Motivele de a nu crea locuințe sociale sunt pur și simplu motive de natură politică, prin care administrația publică locală contribuie cât mai mult la menținerea monopolului dezvoltatorilor imobiliari asupra construcției de locuințe.
În București, între 2008 și 2015 au fost cumpărate sau construite aproximativ 580 de locuințe sociale și de necesitate, cu o valoare estimată a investiției de 49 de milioane de euro. Cea mai mare sumă pentru locuințe a fost cheltuită în timpul mandatului Videanu, de 40 de milioane de euro pentru achiziția controversată a 340 de apartamente în trei complexuri imobiliare (Lemon Garden din Giulești, RubinStein din Bucureștii Noi și Gura Siriului Residence din Titan, cu aprox. 117 mii de euro pe apartament). În timpul mandatului Oprescu, potrivit comunicatelor oficiale de presă din 2008, urmau să fie finalizate 190 de locuințe începute în mandatul Videanu și construite 52 de locuințe în cartierul Cetatea de Baltă (între timp repartizate), deci 242 de locuințe cu o valoare estimată de 8,950 milioane euro. În 2019, în timpul mandatului Firea, s-a început construcția unui nou cartier de locuințe sociale de 600 de apartamente, dintre care primul bloc cu 114 apartamente este evaluat la 6,7 milioane de euro (fără TVA).
- Număr de locuințe sociale repartizate anual, raportat la numărul de cereri depuse în fiecare an
Potrivit hotărârilor de consiliu local accesibile online, în Cluj-Napoca, în perioada 2015-2020, numărul anual de solicitări de locuințe a oscilat între 364 – 468, dintre care an de an circa 100 cereri au fost declarate neeligibile. Cele mai multe locuințe (20) s-au repartizat în 2015 (în mare parte din fondul de 46 de locuințe realizate în 2014 prin conversia unei foste clădiri de școală în bloc de locuințe sociale). Apoi, în anii următori, numărul de repartizări de locuințe a scăzut la 16, 10, 7, 6, respectiv 5. Aceste repartizări au devenit posibile datorită evacuărilor pe care primăria le-a făcut din locuințele municipiului: 16 evacuări în 2016, 14 evacuări în 2015, 8 evacuări în 2018, 3 evacuări în 2019. În 2020, la cele 2 locuințe eliberate prin evacuare, s-au mai adăugat cele trei cumpărate de primărie de pe piață.
Potrivit datelor furnizate de Direcția Spațiu Locativ și cu Altă destinație, numărul locuinţelor sociale atribuite cetăţenilor de către Primăria Municipiului Bucureşti în perioada 2010-2020 a fost de 268 de unități, variind de la 0 repartizări (în anii 2010 și 2014) la un maximum de 55 (anul 2013). Potrivit unui studiu al Centrului de Resurse Juridice, numărul total de locuințe sociale ce aparțin Primăriei Generale este de 1.151 de unități.
- Numărul de solicitanți de locuințe sociale, în funcție de vechimea cererii
În București, dacă analizăm lista de prioritate pentru atribuirea locuințelor sociale pentru anul 2020 (ce cuprinde dosarele eligibile și complete), adoptată prin H.C.G.M.B. nr.15/2020, observăm că, din totalul de 356 de dosare doar 10,6% reprezintă dosare noi, depuse în 2019, în vreme ce aproape 90% sunt dosare reînnoite. Printre acestea, 69% din total au o vechime mai mare de 2 ani (calculată după anul în care a fost înregistrat dosarul), 26% au o vechime mai mare de 5 ani și 2,5% dintre solicitanți depun și reînnoiesc dosarul de 10 ani de zile.
Potrivit datelor raportate de Direcția Spațiu Locativ și cu Altă Destinație în februarie 2020, numărul de cereri de locuință socială era la acea dată 3.807, adică totalul dosarelor depuse de-a lungul anilor, aflate în diferite stadii de completare. Dintre acestea, numărul de solicitări doar în anul 2019 a fost de 410, dintre care 356 au ajuns pe lista de prioritate pentru anul 2020. Potrivit H.C.G.M.B. 324/2016, Consiliile Locale de sector au obligația de a transmite Primăriei Generale situația actualizată a solicitărilor de locuințe sociale, pe care PMB o publică lunar pe website-ul său. În afară de această raportare incompletă (căci primăriile de sector nu respectă această obligație), Primăria Municipiului București nu are sau nu face public niciun raport cu privire la evoluția fondului de locuințe publice/sociale, evoluția numărului de solicitări, de repartizări, dar și de evacuări din locuințe sociale, cât și cu privire la analiza dosarelor înregistrate, potrivit criteriilor de prioritate (de ex. numărul de solicitanți cu dizabilități/ familii monoparentale/ în funcție de nivelul de venit sau numărul de copii/ numărul de solicitanți care locuiesc în condiții improprii etc.).
În Cluj-Napoca, pe lista de priorități pentru atribuirea de locuințe sociale nu se menționează primul an al depunerii cererii sau vechimea cererii măsurată în ani. La solicitarea noastră, primăria ne-a răspuns că nu ține evidența statistică a acestor informații și i-ar lua prea mult timp ca să o facă. Ne-a transmis un singur lucru: sunt multe cereri depuse încă din anul 1998. Indirect, următoarele date găsite online ne sugerează că timpul de așteptare pentru o locuință socială în acest oraș este foarte lung, de cele mai multe ori terminându-se nu cu repartizarea unei locuințe, ci cu renunțarea din partea oamenilor la a mai depune cereri: în 2007 clujenii au depus 1.571 de solicitări, numărul acestora crescând în 2011 la 3.821. Poate distribuirea în 2008 a 271 de locuințe a dat curaj și speranță mai multora să aplice. Însă, între 2012-2015 primăria a atribuit 70 de locuințe, iar în perioada 2016-2020, 44 de locuințe. În 2019 numărul de solicitări a fost cu mult redus față de 2011 (375), iar această reducere se datorează faptului că 3.332 de solicitanți au renunțat să-și mai depună an de an dosare de cerere de locuință socială.
Prin urmare, este necesară stipularea obligației autorității municipale de a implementa și publica o evaluare atât a felului în care este extins/gestionat fondul de locuințe sociale, cât și o analiză a situației socio-economice și de sănătate a solicitanților. Un astfel de instrument de monitorizare este necesar nu doar pentru a face transparentă gestionarea bunurilor publice, ci și pentru cunoașterea profilului și problemelor specifice ale solicitanților de locuințe sociale.
II. ANEXĂ LEGISLATIVĂ
- Prevederi cadru în legislația internațională și națională privind dreptul la locuire și obligațiile statului
● Declarația Universală a Drepturilor Omului – Art. 25, privind dreptul fiecărui om la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea și bunăstarea lui și familiei sale, incluzând printre altele locuința.
● Pactul internațional privind drepturile socio-economice și culturale – Art. 11, privind recunoașterea de către stat a dreptului oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăși și familia sa, inclusiv la locuință.
● Carta socială europeană revizuită – Partea, Art. 31 și Partea II, Art. 31, privind dreptul fiecărui om la locuință și angajamentul statului de a asigura că fiecare om își poate exercita în mod efectiv dreptul la locuință (prin prevenirea lipsei locuințelor, prin asigurarea că și persoanele care nu dispun de resurse suficiente au acces la locuință adecvată).
● Constituția României – Art. 1 alin (3) și Art. 47, alin (1) privind România ca stat social, obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
● Codul administrativ din 03.07.2019 – Art. 13: Autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății; Art. 129, alin (7): În exercitarea atribuțiilor sale, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind … lit. (q) locuințele sociale și celelalte unități locative aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale sau în administrarea sa; Art. 129, alin (8): În exercitarea atribuțiilor sale, consiliul local lit ( b) aprobă construirea locuințelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuințelor sociale și a utilităților locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa.
● Legea locuinței (Legea 114/ 1996)- Preambul și Art. 2, lit (c) privind accesul liber și neîngrădit la locuință ca un drept al fiecărui cetățean, precum și cu privire la atribuirea de locuință socială celor care se află într-o situație economică ce nu le permite accesul la o locuință de pe piață. Art. 38, privind responsabilitatea Consiliilor Locale de a gestiona, controla și răspunde de fondul de locuințe sociale situate pe teritoriul unității administrativ-teritoriale respective, acesta fiind un fond constituit prin realizarea de construcții noi și prin reabilitarea construcțiilor existente în domeniul public al municipalităților. Art. 50. Finanțarea locuințelor sociale se asigură din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, în care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distinctă în aceste bugete. Statul sprijină construcția de locuințe sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu această destinație în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, prin legea bugetului de stat.
● Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii locuinței (Legea 114/ 1996) – Art. 20, alin (1), cu privire la elaborarea de către consiliile locale a unei strategii pentru dezvoltarea fondului de locuințe și la urmărirea în cadrul acestei strategii a asigurării fondului de locuințe sociale și de necesitate, necesar pentru acoperirea cerințelor pe plan local.
● Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (Lege 48/ 2002) – Art. 1, alin (2), lit. (e) privind garantarea egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării în exercitarea drepturilor economice, sociale și culturale, printre ele dreptul la locuință.
- Legislația românească cu privire la drepturile diverselor categorii de persoane la o locuință adecvată și accesibilă ca preț
● Legea locuinței (Legea 114/ 1996) – Art. 2, lit. (c), privind asigurarea unei locuințe sociale persoanelor sau familiilor a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei; respectiv Art. 42 care prevede că au acces la locuinţă socială cei cu un venit mediu net lunar pe persoană sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie.
● Legea privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale (Legea 116/2002) – Art. 25, alin. (1), privind obligația consiliilor locale de a asigura accesul persoanelor şi familiilor marginalizate la locuinţă şi la serviciile publice de strictă necesitate, conform încadrării în categoria de persoană sau familie marginalizată stabilită de Art. 48 și Art. 49 al Hotărârii Nr. 1149 din 17 octombrie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, precum și de Legea 416/2001 privind venitul minim garantat.
● Legea asistenței sociale (Legea 292/ 2011) – Art. 53, alin. (2) și Art. 56, alin. (1) privind prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială prin politicile publice iniţiate, prin care statul asigură accesul persoanelor vulnerabile, persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate la unele drepturi fundamentale, printre ele dreptul la locuinţă.
● Legea privind protecția drepturilor persoanelor cu handicap (Legea 448/2006)- Art. 6, alin. (1) privind dreptul persoanelor cu handicap la locuință, precum și Art. 20, alin. (1), dar și Art. 79, alin. (1) cu privire la obligația autorităților statului român de a respecta drepturile persoanelor cu handicap.
● Legea privind protecția drepturilor copiilor (Legea 272/2004) – Art. 48, alin. (2) cu privire la obligația statului de a asigura tuturor copiilor satisfacerea nevoilor de locuință (pe lângă alte nevoi) în cazul în care părinții nu pot asigura satisfacerea acestora, precum și Art. 49, alin. (5) privind obligația administrației publice centrale și locale de iniția programe și a asigura resurse pentru serviciile destinate copiilor cu handicap.
● Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuințe, trecute în proprietatea statului (Lege 112/1995) – Art.7: Contractele de închiriere încheiate în baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, se prelungesc, de drept, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei. Chiriașii vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuințe proprii prin sprijinul statului sau de prioritate în atribuirea unei locuințe din fondul locativ administrat de autoritățile publice locale.
● Legea privind amenajarea teritoriului și urbanismul (Legea 350/2001) – Metodologia privind desfăşurarea operaţiunilor de regenerare urbană a zonelor construite protejate, punctul B: Metodologia pentru identificarea habitatului insalubru, Secțiunea III.B, privind investițiile în locuințe sociale (împreună cu asistența socială, combaterea sărăciei și altele) ca măsură de combatere a insalubrității în diverse zone urbane. Conform Secțiunii III.J din această Metodologie, proiectele pentru combaterea insalubrității pot fi incluse în programe de regenerare urbană și de restructurare urbană care ar trebui să includă și măsurile sociale menționate anterior.
● Legea nr. 151/2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul – Art. 27, alin (2), lit (e), care reglementează situațiile în care așezările informale identificate în localitate nu se pot legaliza conform prevederilor acestei legi și se impune desființarea parțială sau totală a așezărilor informale respective, situații în care primarul asigură relocarea locuitorilor acestora, de exemplu prin asigurarea de locuințe sociale, sau prin sprijin în reconstrucția locuințelor pe terenuri echipate edilitar.